HOTARAT. Cioaca nu a vrut sa asculte sfatul avocatului sau si a decis sa divorteze de Elodia Decizie. Aparatorul considera divortul de Elodia o actiune neinspirata, motiv pentru care refuza sa se mai implice Avocatul Florentin Sorescu a refuzat sa-l reprezinte pe Cristian Cioaca in procesul de divort. „Mi-a cerut sa ma ocup de divortul de Elodia, dar i-am spus ca nu este un gest potrivit, ca demersul se va intoarce impotriva lui si ca va starni multa antipatie. Eu nu am fost de acord sa faca demersul acesta. Mi-a explicat punctul lui de vedere si am cazut de comun acord sa-si angajeze pe altcineva. Este viata lui, in fond!”, a afirmat Florentin Sorescu. Aparatorul politistului Cioaca a mai spus ca, din cate stie, procurorul Marius Iacob nu are intentia de a lua alte masuri impotriva clientului sau, care oricum este tinut sub supraveghere. „Cioaca s-a obisnuit cu asta, si pana la urma este si normal ca este supravegheat, pentru ca se vede ca nu are nimic de ascuns”, a opinat Sorescu. Divortul lui Cioaca, care va avea primul termen pe 11 septembrie, este in grija celui de-al doilea avocat al acestuia, Maria Vasai. „Actiunea pornita de Cioaca a provocat reactii mai mari decat ne asteptam. Acum vrem sa anulam sechestrul pus de Parchet pe unul dintre apartamentele lui Cioaca, care oricum este sub ipoteca. Familia avocatei Elodia Ghinescu a cerut sechestru in urma deschiderii actiunii de divort. Ce pot sa spun este ca divortul va aduce surprize pentru toata lumea”, a precizat optimista Maria Vasai. (S.P.)